Digiparks
Mânăstirea Vodița

Mânăstirea Vodița

Acces: din drumul european DE 6, care leagă Drobeta Turnu Severin de Orșova (asfalt), urmărind indicatoarele rutiere, la un km de intersecție, pe Valea Vodiței

Ruinele Mănăstirii Vodița reprezintă cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar și, totodată, primul așezământ monahal din România administrat autonom, după regulile specifi ce Bisericii Ortodoxe, stabilite în canoane de Sfântul Vasile cel Mare. Mănăstirea Vodița a fost întemeiată în secolul al XIV-lea, pe teritoriul comunei Vârciorova, în apropierea graniței dintre imperiul Austro-ungar și Țara Românească. Mănăstirea a fost ridicată între anii 1370-1372, de către Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfi nțit de la Tismana, pe cheltuiala domnitorului Vladislav I – Vlaicu Vodă. Mănăstirea Vodița, recunoscută drept autonomă, a devenit cel mai puternic centru duhovnicesc, cultural și misionar al zonei. Desele atacuri ale turcilor asupra cetăților de la Dunăre au determinat însă mutarea centrului monahal într-o zonă mai sigură.

Conținutul acestui site web nu reprezintă neapărat poziția oficială a Uniunii Europene. Responsabilitatea pentru conținutul acestei pagini revine exclusiv autorilor săi.
Foot снимка